De Amorin se va transfera la APOEL Nicosia

Autor: Daian Cutu

  Brazilianul William de Amorin (24 de ani) o va părăsi pe FCSB, după confruntarea de azi contra celor de la Astra Giurgiu.

  Oficialii vicecampioanei au anunțat inițial că fotbalistul ar urma să plece în Qatar, dar transferul a picat, aripa urmând să plece în Cipru, acolo unde va semna cu campioana en-titre, APOEL Nicosia, care a eliminat-o pe Viitorul Constanța în turul trei preliminar al Champions League.

  De Amorin a fost adus de FCSB tocmai de la Astra, adversara de azi, în anul 2016, acolo unde a reușit 16 goluri în 129 de partide disputate, fiind unul dintre cei mai longevivi jucători străini care evoluează în prezent în Liga 1, iar ca palmares acesta se poate lăuda cu un titlu de campion (2015), o cupă (2014) și două supercupe (2013 și 2014). De menționat ar mai fi că în luna mai a anului trecut brazilianul a primit cetățenia română, fară a fi însă în vizorul echipei naționale.

  Conform transfermarkt fotbalistul brazilian e cotat la 900.000 de euro, cea mai inaltă valoare fiind atinsă în iunie anul trecut, imediat după transferul la FCSB, cota de piață ajungând la 1.800.000 de euro.

 

 Dacă vă plac articolele noastre, vă invităm să ne dați un LIKE pe facebook sau să ne urmăriți și pe twitter. Vă mulțumim !

Poate te interesează şi:

Autor: Daniel Samoilă / 20 Oct. 2017

Liga 1: Victorie în ultimele minute pentru CS U Craiova pe terenul Chiajnei. Oltenii sunt pe doi în clasament

 CS U Craiova câștigă în ultimele minute la Chiajna și obține un rezultat important în lupta pentru titlu în Liga 1. 

Autor: Nicolas Grama / 20 Oct. 2017

Hagi propune ca Liga 1 să revină la 18 echipe

 Odată cu apropierea alegerilor pentru șefia LPF s-a iscat din nou discuția despre restructurarea sistemului competițional.

Autor: Daniel Samoilă / 17 Oct. 2017

Liga 2: Târgu Mureș, egal cu AFC Hermannstadt la ultimul meci din istorie. Clasamentul după 12 etape

 ASA Târgu Mureș a remizat, 2-2, cu AFC Hermannstadt în ultimul meci al etapei a 12-a din Liga 2. 

Ştiri recente:

Autor: Dionisie Rotaru / 20 Oct. 2017

Belgia-România 3-2. „Tricolorele” au fost la doar câteva minute distanță de o surpriză

  În al doilea meci din preliminariile pentru Mondialul de fotbal feminin din 2019, România a pierdut la limită pe terenul Belgiei.

Autor: Daniel Samoilă / 20 Oct. 2017

Liga 1: Victorie în ultimele minute pentru CS U Craiova pe terenul Chiajnei. Oltenii sunt pe doi în clasament

 CS U Craiova câștigă în ultimele minute la Chiajna și obține un rezultat important în lupta pentru titlu în Liga 1. 

Autor: Maria Sorescu / 20 Oct. 2017

Melinda Geiger, cea mai bună jucătoare a lui Brest, dar echipa ei a pierdut în ultima secundă în Liga Campionilor

 Melinda Geiger a reușit un nou meci foarte bun pentru echipa franceză Brest în Liga Campionilor.