Interviu exclusiv cu Maria Tivodariu, campioană mondială la canotaj, despre muncă, strategie de cursă și modele sportive

Maria Tivodariu este campioană mondială de juniori la canotaj în proba de dublu rame, alături de Adriana Ailincăi, la Trakai, în Lituania.

Sportiva de 18 ani este originară din Câmpulung Moldovenesc și evoluează pentru Dinamo București.

Anterior titlului mondial, Maria Tivodariu a cucerit titlul european în aceeași probă și are numeroase medalii în concursurile naționale sau internaționale în diverse probe.

Este așadar una dintre sportivele de la care sperăm în medalii în competițiile importante de seniori peste câțiva ani.

Maria Tivodariu ne-a răspuns întrebărilor despre recentele rezultate, aspirațiile sale și munca pentru realizarea unor asemenea performanțe.

 

Ziarul de Sport: Cum a fost cursa de aur de la Mondiale ? Ai avut emoții ?

Maria Tivodariu: Cursa noastră din finală a fost una dintre cele mai bune pe care le-am avut. Am fost liniștită de la început până la final și plină de siguranță pe a doua parte a acesteia. Emoții am avut de fiecare dată la Mondiale, dar cursa de aur a fost dominată de emoții constructive, care și-au spus cuvântul la sfârșit. 

Ziarul de Sport: Ce înseamnă această medalie pentru tine ?

Maria Tivodariu: Pentru mine, de fapt, sunt sigură că pentru amândouă, medalia aceasta înseamnă extrem de mult și un început promițător pentru ceea ce ne-am propus de acum înainte. 

Ziarul de Sport:  Ce obiective ai pe termen mediu și lung ?

Maria Tivodariu: Următoarea competiție la care voi participa este Campionatul Național de Juniori de la Năvodari, unde îmi doresc să câștig. Obiectivele pe termen lung se referă la următorii ani în care vom concura la altă categorie de vârstă, la un nivel mai avansat, de unde avem așteptări pe măsură. 

 Ziarul de Sport: Cât te-ai antrenat pentru cursa de Mondiale ? Câte sacrificii ați făcut ?

Maria Tivodariu: M-am antrenat aproape 4 ani pentru acea cursă. Practic, de când fac canotaj. Sacrificii au existat pe toate planurile, începând de la școală și până la timpul nostru liber foarte limitat. Dar a meritat! De asemenea, sacrificiile nu au fost făcute doar de noi, ci și de cei patru antrenori care au stat mereu cu noi în cantonament și cărora le mulțumesc din suflet pentru tot. Fără ei nu am fi ajuns până aici. Este vorba despre Georgeta Grijuc, Iulia Bulie, Cornel Nedelcu și Cornelia Dinu, care ne-au făcut să depășim toate momentele grele și să le păstrăm doar pe cele bune.

Ziarul de Sport:  Îmi imaginez că există o strategie și în canotaj, nu ? Care a fost strategia voastră ?

Maria Tivodariu: Există o strategie, iar fiecare echipă și-o stabilește în funcție de pregatirea pe care a avut-o. Noi ne-am bazat pe a doua parte a cursei, pe care am lucrat-o acasă foarte bine, iar în concurs acela a fost punctul din care am preluat conducerea. 

Ziarul de Sport: Cum ți se pare actuala generație de juniori din canotaj ?

Maria Tivodariu: După părerea mea, generația de juniori care rămâne de acum are un potențial foarte mare. M-am antrenat cu multe dintre fete și cred că o să ajungă foarte departe în acest sport. 

Ziarul de Sport: Cum ai ajuns să practici canotajul ?

Maria Tivodariu: Am fost selecționată de la școală, de domnul Marius Oros, care m-a convins pe mine și pe părinții mei să merg pentru câteva săptămâni să încerc, să văd dacă îmi place. La început nu am fost foarte încântată, dar am fost motivată de domnul Viorel Talapan, campion, vicecampion olimpic și multiplu medaliat la mondiale. El m-a susținut și mi-a zis să încerc. Am ajuns la concluzia că deși canotajul înseamnă foarte multă muncă, are satisfacții mult mai mari, care răsplătesc totul. Așa că am decis să rămân și să vreau să muncesc până o să ajung și eu așa.

     Foto: Maria Tivodariu și Adriana Ailincăi în cursa pentru aur la Campionatele Mondiale

 

Ziarul de Sport: De când faci echipă cu Adriana Ailincăi ? Ce ingredinte sunt necesare pentru o colaborare bună ?

Maria Tivodariu:  Eu și Adriana suntem prietene foarte bune de trei ani, de când am intrat în lotul național. De atunci am muncit împreună, dar până cu un an în urmă am concurat în probe diferite. Ea la 4 vâsle, iar eu la 8+1. Anul acesta, mai mult decât în ceilalți doi ani, făceam împreună toate antrenamentele, anume forță, alergare, ergometru, iar în selecția la simplu eram rivale. Dupa ce am intrat în această probă de dublu rame, ne-am apropiat și mai mult. Cred că prietenia nostră ne-a ajutat să depășim momentele cele mai critice din toată pregătirea. De aceea, cred că respectul și încrederea sunt ingredientele colaborării noastre. 

 Ziarul de Sport: Timp liber aveți ? Cum ți-l petreci ?

Maria Tivodariu:  Timp liber avem destul de puțin în perioada cantonamentului: miercuri după-amiaza, sâmbăta și duminica, tot după-amiaza. Atât cât îl avem, de obicei ni-l ocupăm cu refacere sau dormim. Duminica ieșim în oraș și cam ăsta este timpul nostru. 

Ziarul de Sport: Care este sportivul care te inspiră sau care te-a impresionat ?

Maria Tivodariu: Pentru sportul nostru, idolul sau modelul cel mai demn de urmat este doamna Elisabeta Lipă. Are un palmares extraordinar, dar nu o cunosc personal. De aceea, modelul meu sportiv, dar în special ca om este domnul Viorel Talapan, care m-a sprijinit și ajutat din prima clipă în care m-am hotărât să fac canotaj. L-am considerat și încă îl consider un exemplu și îmi doresc să ajung la performanțele sportive impresionante pe care le are.

 

Dacă vă plac articolele noastre, vă invităm să ne dați un LIKE pe facebook sau să ne urmăriți și pe twitter. Vă mulțumim !

 

Poate te interesează şi:

Autor: Pompiliu Constantin / 14 Dec. 2023

Interviu exclusiv cu Michael Primbs, avocat german, despre Super Liga Europei la fotbal, legea antitrust si Campionatul European de anul viitor

Fotbalul european freamătă în această perioadă. Fanii și profesioniștii din domeniu așteaptă cu nerăbdare o decizie privind Super Liga Europei ...

Autor: Pompiliu Constantin / 26 Mai 2023

Interviu cu Xavier Dietlin, fost fotbalist în naționala Elveției, devenit designer în industria ceasurilor: Accidentarea m-a salvat de fotbal

 Elvețianul este considerat o figură inovatoare în domeniul orologeriei, însă puțini știu despre el că  a jucat fotbal profesionist.

Autor: Nicolae Comănescu / 27 Apr. 2023

VIDEO / Simona Halep rupe tăcerea și răspunde la mai multe întrebări despre cazul său de dopaj

 Simona Halep are mai bine de jumătate de an de când așteaptă să fie judecată.

Ştiri recente:

Autor: Nicolae Comănescu / 25 Mar. 2024

Special / Narcotraficanții și fotbalul. Di Maria și Messi, amenințați de flagelul care a îndoliat Columbia și care acaparează Argentina

 În lumea fotbalului sud-american, Columbia și Argentina au fost mereu considerate două puteri. 

Autor: Nicolae Comănescu / 24 Mar. 2024

Analiză / De Zerbi, principiile unui antrenor cu strategie ofensivă

 În peisajul atât de dinamic al fotbalului modern, puțini antrenori au avut un impact atât de profund ca Roberto De Zerbi.

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Mar. 2024

Povestea lui Faustino Oro, copilul de 10 ani care l-a învins pe Magnus Carlsen

 În lumea șahului, despre Faustino Oro se spune că are o minte-brici sau mai degrabă fulger.