Interviu exclusiv cu fotbalistul Cătălin Bădăuță (ASU Poli Timișoara): Suporterii sunt motorul și atuul nostru!

Cătălin Bădăuță a început în forță sezonul de ligă secundă, cu două goluri marcate pe un teren greu, la Brăila.

Din 2015 la ASU Poli, atacantul de 26 de ani își dorește lucruri mari alături de „Băieții în ghete” în acest sezon.

ZdS: Ați câștigat pe un teren greu (3-2), iar tu ai reușit o „dublă”. Se putea un debut mai bun de campionat?

C.B: La Brăila este un teren greu și puține echipe vor câștiga acolo. Atâta timp cât am debutat cu o victorie înseamnă că este un debut bun și ne bucuram că am reușit să luam cele trei puncte. Este un început bun și pentru mine personal, desigur, dar asta și trebuie să fac, să marchez cât mai des!

ZdS: Urmează două meciuri și mai grele, contra unor formații care țintesc promovarea în acest sezon. Cum vezi cele două dispute? Dar și noul sezon de liga 2, în ansamblul său?

C.B: Cred că toate meciurile vor fi grele și trebuie să muncim pentru fiecare punct/e. Următorul meci este cel cu FC Argeș, o echipa despre care eu personal nu știu prea multe, dar sunt convins că domnul antrenor o să ne dea toate informațiile necesare și vom pregăti meciul pentru a-l câștiga, mai ales că jucăm acasă pe „Știința”. Cât despre acest sezon, o sa fie unul lung și de uzură, cu multe deplasări lungi, dar nu avem ce să facem, ne adaptăm cum putem!

ZdS: După un sezon de adaptare în liga secundă, cu un lot mult îmbunătățit și cu un antrenor nou și entuziast, credeți că puteți termina sezonul acesta între primele șase, de pildă?

C.B: Am avut un an de adaptare în care am avut și momente bune și momente mai puțin bune. Dar important este că am învățat ceva de anul trecut și că am mai prins experiență. Noi ne dorim să câștigăm fiecare meci, cred că orice jucător când intră pe teren asta vrea, să termine meciul învingător. Avem o echipă mai bună și mai experimentată și asta ne obligă la mai mult. Noi ne dorim să terminăm cât mai sus în clasament, vedem la final cât de sus vom reuși să fim!

ZdS: A plecat Blănaru, a venit Staicu. Cum vezi colaborarea cu noul tău coleg din atac și ce îi transmiți celui plecat la FC Hermannstadt?

C.B: A plecat Blănaru, da, chiar m-a sunat după meci să mă felicite. Țin să îi transmit și eu pe această cale să dea cât mai multe goluri, mai puțin în meciul cu noi! Fiecare jucător care a venit trebuie să-și aducă aportul și să dea maxim pentru că, așa cum am mai zis, campionatul este foarte lung și este nevoie de toți jucătorii. Cu Dacia Unirea am marcat eu, data viitoare poate să marcheze Staicu, care este un jucător experimentat al ligii secunde.

ZdS: Mă uit la Golofca și nu pot să nu mă gândesc că mai sunt câțiva jucători, că tine, de exemplu, care ar merita să joace în Liga I și să nu mai piardă anii prin ligile inferioare. Crezi că va veni și momentul tău, poate chiar alături de „Băieții în ghete”?

C.B: Da, chiar mi-am propus să joc bine și să fac pasul mai sus. Simt că pot juca la un nivel superior. Eu am pierdut ceva timp, probabil și încăpățânarea mea, precum și unele decizi pe care le-am luat nu m-au făcut să fiu mai sus acum. Dar nu este târziu nici acum! Și poate, de ce nu, să joc în Liga I chiar cu ASU Poli, ar fi ceva minunat, mai ales ca eu promovat încă din liga a treia cu „băieții”!

ZdS: Care este secretul execuțiilor tale spectaculoase. Lucrezi în plus la antrenament sau totul vine din talent?

C.B: Nu este niciun secret anume, sunt execuții care îmi ies și la antrenament. Iar talentul te ajută doar până la un punct. Trebuie să muncesc și să alerg mai mult !

ZdS: Ți-ar plăcea să aveți mai mult sprijin din partea autorităților locale, măcar în sensul de a juca mai multe meciuri pe „Dan Paltinișanu”, templul viola?

C.B: Nu am ce să discut despre autoritățile locale! Noi avem sprijinul suporterilor și este suficient. Vom avea meciuri și pe „Dan Păltinișanu” în acest sezon, sunt convins !

ZdS: Ai aparținut de Dinamo mult timp, chit că ai fost mai mereu împrumutat pe la alte formații. Te mai leagă ceva de gruparea din Ștefan cel Mare sau acum ești trup și suflet pentru Poli?

C.B: Da, am aparținut clubului Dinamo, am jucat la echipa a doua, am cochetat și cu echipa mare, dar așa a fost sa fie. După care tot am fost dat împrumut la diverse echipe. Dar nu are rost să mă gândesc la ce a fost . Nu am nici o simpatie pentru Dinamo, nu se compară cu cea mi-a oferit Poli!

ZdS: Ce crezi că a adus nou domnul Andone? Ai și un mesaj pentru domnul Brîndescu, cel de care se leagă performanțele lui Poli de până acum?

C.B: Încep cu domnul profesor Brîndescu. Am avut o colaborare bună, de respectat și de apreciat tot ce a făcut el pentru Poli. Un om deosebit și un Profesionist, chiar dacă am fost supărat că nu m-a băgat în meciul din Cupa României cu Pandurii Tg. Jiu, l-am iertat (râde). Un antrenor care și-a făcut foarte bine treaba!

Acum este rândul domnului Andone să duca mai departe această muncă și sunt convins că o va face. Este un antrenor modern, profesionist, căruia îi place disciplina. Știe să se impună, dar și să ne dea încredere.

ZdS: Cum vezi duelul cu Ripensia? Dar marele derby cu UTA?

C.B: Nu prea mă gândesc la meciul cu Ripensia acum, dar la momentul acesta cred ca suntem echipa mai buna. Dar fără muncă și sacrificiu nu poți sa câștigi niciun meci! Cât despre meciul cu UTA, îmi doresc foarte mult să ne luăm revanșa, dar mai ales sa știu că putem sa facem atâția suporteri fericiți, având in vedere rivalitatea și ce înseamnă un meci cu UTA !

ZdS: În final, un mesaj pentru toată suflarea viola!

C.B: Iar pentru suporteri, eu știu că sunt tot timpul alături de noi, indiferent de situație ei au fost lângă noi ! Eu îi aștept în număr cât mai mare la stadion, ei sunt motorul și atuul nostru !

Dacă vă plac articolele noastre, vă invităm să ne dați un LIKE pe facebook sau să ne urmăriți și pe twitter. Vă mulțumim !  

Poate te interesează şi:

Autor: Andrei Szabo / 21 Iun. 2018

Danemarca și Australia s-au neutralizat, 1-1, la Samara

 În fața a peste 40 000 de oameni, selecţionatele Danemarcei şi Australiei au oferit un meci modest.

Autor: Andrei Szabo / 21 Iun. 2018

Ioan Andone va prelua funcția de manager general la FC Voluntari

 FC Voluntari s-a salvat in extremis de la retrogradare și pornește la un nou drum.

Autor: Maria Sorescu / 21 Iun. 2018

Două transferuri în mai puțin de 24 de ore pentru CFR Cluj

 CFR Cluj își face simțită prezența pe piața transferurilor, după ce Viitorul a deschis tranzacțiile cu cinci transferuri în două zile.

Ştiri recente:

Autor: Andrei Szabo / 21 Iun. 2018

Danemarca și Australia s-au neutralizat, 1-1, la Samara

 În fața a peste 40 000 de oameni, selecţionatele Danemarcei şi Australiei au oferit un meci modest.

Autor: Maria Sorescu / 21 Iun. 2018

Campioana Dinamo a făcut al cincilea transfer, tunisianul Kamel Alouini

 Gruparea din Ștefan cel Mare l-a acontat pe handbalistul tunisian Kamel Alouini, în vârstă de 30 de ani.

Autor: Andrei Szabo / 21 Iun. 2018

Ioan Andone va prelua funcția de manager general la FC Voluntari

 FC Voluntari s-a salvat in extremis de la retrogradare și pornește la un nou drum.