Irina Begu, în sferturi la Bucharest Open, după 11 game-uri câștigate la rând în fața altei românce, Jacqueline Cristian

Autor: Maria Sorescu

Deși scorul nu o arată, Irina Begu s-a întrebuințat serios pentru a trece de prietena sa Jacqueline Cristian. Cel puțin în primul set.

Duelul româncelor a avut parte și de un public numeros la Bucharest Open. Suporterii au fost împărțiți, însă în cele din urmă a câștigat experiența.

Irina Begu s-a impus cu 6-4, 6-0 într-o oră și jumătate, după un duel frumos.

Irina Begu, locul 58 WTA, și-a confirmat statutul, deoarece era cap de serie numărul 7, în timp ce Jacqueline Cristian era locul 341 mondial şi beneficiase de wild card.

Sub privirile Simonei Halep, primul set al meciului a avut un rol psihologic covârșitor. Jacqueline Cristian a început perfect meciul, a făcut repede break și a condus cu 4-1, numai că Irina Begu s-a trezit incredibil și a răsturat spectaculos soarta meciului.

Begu a câștigat 11 game-uri la rând în fața lui Cristian. Serviciul și jocul la retur i-au adus lui Begu o victorie utilă, care o califică în sferturile Bucharest Open.

Jucătoarea noastră se va lupta pentru un loc în semifinale cu Pauline Parmentier, cea care a trecut surprinzător de a cincea favorită, Elise Mertens.

Dacă vă plac articolele noastre, vă invităm să ne dați un LIKE pe facebook sau să ne urmăriți și pe twitter. Vă mulțumim ! 

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comanescu / 26 Feb. 2024

Sebastian Baez, spirit competitiv. Argentinianul face un salt mare în carieră prin titlul de la Rio

 Openul de la Rio a devenit epicentrul triumfului tenisului argentinian, iar Sebastian Báez, în vârstă de 23 de ani, a fost protagonistul unei petreceri de neuitat.

Autor: Mihai Constantin / 10 Dec. 2023

Perechea Monica Niculescu - Cristina Bucşa, câștigătoare la Angers

 Monica Niculescu a reușit un succes notabil pe acest final de an. 

Autor: Mihai Constantin / 05 Dec. 2023

Top 10 cel mai bine plătite sportive din lume

 Coco Gauff s-a bucurat de cel mai important sezon al carierei sale în 2023 pe teren, iar acest lucru s-a simțit și în conturile bancare.

Ştiri recente:

Autor: Nicolae Comănescu / 25 Mar. 2024

Special / Narcotraficanții și fotbalul. Di Maria și Messi, amenințați de flagelul care a îndoliat Columbia și care acaparează Argentina

 În lumea fotbalului sud-american, Columbia și Argentina au fost mereu considerate două puteri. 

Autor: Nicolae Comănescu / 24 Mar. 2024

Analiză / De Zerbi, principiile unui antrenor cu strategie ofensivă

 În peisajul atât de dinamic al fotbalului modern, puțini antrenori au avut un impact atât de profund ca Roberto De Zerbi.

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Mar. 2024

Povestea lui Faustino Oro, copilul de 10 ani care l-a învins pe Magnus Carlsen

 În lumea șahului, despre Faustino Oro se spune că are o minte-brici sau mai degrabă fulger.