Federer „The King”: Elvețianul s-a impus pentru a opta oară la Wimbledon, record absolut al turneului londonez

Autor: Alexandru Pavel

 

Federer a devenit primul jucător din istorie care se impune de opt ori la Wimbledon, performanță realizată la capătul unui turneu perfect pentru elvețian: acesta nu a pierdut nici măcar un set la ediția din acest an.

Roger Federer l-a învins în finală pe Marin Cilici, căruia nu i-a dat practic vreo șansă, punând capăt partidei după o oră și 41 de minute de joc, cu scorul de 6-3, 6-1, 6-4.

Federer, care peste doar două săptămâni va împlini 36 de ani, este cel mai vârstnic câștigător de la Wimbledon. În acest an, elvețianul s-a impus și la Australian Open, dar și în turneele Masters de la Indian Wells și Miami.

În urma acestui succes, elvețianul va urca până pe locul 3 ATP. Principalele două poziții în ierarhia mondială sunt ocupate tot de Murray și Nadal, dar în clasamentul pe anul în curs, Federer ocupă locul secund, reușind totodată deja calificarea la Turneul Campionilor, care va avea loc în luna noiembrie.

 

 

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comanescu / 26 Feb. 2024

Sebastian Baez, spirit competitiv. Argentinianul face un salt mare în carieră prin titlul de la Rio

 Openul de la Rio a devenit epicentrul triumfului tenisului argentinian, iar Sebastian Báez, în vârstă de 23 de ani, a fost protagonistul unei petreceri de neuitat.

Autor: Mihai Constantin / 10 Dec. 2023

Perechea Monica Niculescu - Cristina Bucşa, câștigătoare la Angers

 Monica Niculescu a reușit un succes notabil pe acest final de an. 

Autor: Mihai Constantin / 05 Dec. 2023

Top 10 cel mai bine plătite sportive din lume

 Coco Gauff s-a bucurat de cel mai important sezon al carierei sale în 2023 pe teren, iar acest lucru s-a simțit și în conturile bancare.

Ştiri recente:

Autor: Nicolae Comănescu / 08 Apr. 2024

Sportul de performanță doare. Mărturia lui Gabriel Jesus vine să îngroașe rândurile sportivilor de top care suferă continuu în sport

 Puțini înțeleg eforturile fizice intense și impactul asupra corpului pe care atleții le suportă în căutarea excelenței. 

Autor: Nicolae Comănescu / 07 Apr. 2024

VIDEO / Aventura lui Russ Cook, primul om care traversează Africa de la sud la nord în alergare. În ultimul an a parcurs peste 16 000 km

 Britanicul Russ Cook, în vârstă de 27 de ani, a scris istorie odată cu sosirea la Capul Angela din Tunisia.

Autor: Viorel Berbece / 07 Apr. 2024

Special/ Cinci nume pentru un Rapid cu adevărat nou

 Facem un joc de imaginație, cercetăm piața și venim cu variante pentru banca Rapidului! Hai să vezi ce am găsit!