Juventus Bucureşti- Dinamo 0-3. Debut excelent pentru Salomao şi Nascimento

Autor: Dionisie Rotaru

 Dinamo s-a impus în prima rundă a noului sezon din Liga 1 împotriva nou-promovatei Juventus Bucureşti cu 3-0, la Ploieşti, locul unde îşi dispută echipa antrenată de Opriţa meciurile de pe teren propriu.

„Câinii" au deschis scorul în minutul 32, prin Rivaldinho, cel care a marcat printr-o lovitură de cap, dintr-o centrare venită de la Diogo Salomao, noua achiziţie a dinamoviştilor.

Formaţia din Colentina a încercat să revină pe tabelă, în finalul reprizei, prin şutul lui Florin Ştefan de la mare distanţă, dar Penedo a reuşit să evite golul în ultimul moment.

Mădălin Mihăescu a primit al doilea cartonaş galben în minutul 53 şi a fost eliminat, fiind astfel primul jucător din noul sezon care este trimis mai repede la cabine.

Filipe Nascimento a debutat pentru Dinamo în minutul 57, iar nouă minute mai târziu a înscris golul de 2-0, după un corner executat rapid de fotbaliştii lui Contra.

Ionuţ Nedelcearu a marcat al treilea gol al jocului în minutul 94, profitând de mingea respinsă în faţă de Mingote la şutul trimis de noul intrat Costache, tânărul fotbalist având o evoluţie solidă în ultimul sfert de oră.

Dinamoviştii sunt pe primul loc datorită golaverajului mai bun din cadrul primei etape şi vor evolua în runda următoare pe teren propriu cu FC Botoşani.

Juventus Bucureşti are etapa viitoare şansa de a obţine primele puncte în Liga 1, în deplasare, la Braşov, locul unde îşi desfăşoară meciurile de pe teren propriu nou-promovata Sepsi Sf. Gheorghe.

Juventus Bucuresti: Mingote- Beţa, Morariu (Wallace 59'), Benga, Ştefan- Mihăescu, Lungu- Zaharia (Călinţaru 57'), Băjenaru, C. Petre (Cazan 76')- Măzărache

Dinamo Bucureşti: Penedo- Romera, Nedelcearu, Maric, Filip- Busuladzic, Mahlangu ( Nascimento 57')- Hanca, Rivaldinho, Salomao ( Bumba 71')- Nemec (Costache 78')

 

 

Poate te interesează şi:

Autor: Mihai Constantin / 24 Apr. 2024

Unirea Slobozia, promovare istorică în Superligă

 A fost o seară plină de emoții și determinare la Mioveni, unde echipa Unirea Slobozia a făcut pasul spre culmile fotbalului românesc.

Autor: Guy Martial Aka, Mohamed Koita / 23 Apr. 2024

Istvan Kovacs și calitățile care l-au dus la EURO 2024

 Comisia de Arbitri UEFA a dezvăluit lista oficialilor care vor conduce meciurile Campionatului European 2024.

Autor: Viorel Berbece / 07 Apr. 2024

Special/ Cinci nume pentru un Rapid cu adevărat nou

 Facem un joc de imaginație, cercetăm piața și venim cu variante pentru banca Rapidului! Hai să vezi ce am găsit!

Ştiri recente:

Autor: Mihai Constantin / 24 Apr. 2024

Unirea Slobozia, promovare istorică în Superligă

 A fost o seară plină de emoții și determinare la Mioveni, unde echipa Unirea Slobozia a făcut pasul spre culmile fotbalului românesc.

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Apr. 2024

CSM Constanța, noua forță a baschetului feminin românesc

 Baschetul feminin din România a avut de-a lungul timpului câteva echipe care au dominat pentru ani buni competiția internă.

Autor: Guy Martial Aka, Mohamed Koita / 23 Apr. 2024

Istvan Kovacs și calitățile care l-au dus la EURO 2024

 Comisia de Arbitri UEFA a dezvăluit lista oficialilor care vor conduce meciurile Campionatului European 2024.