Interviu exclusiv cu înotătorul Dragoș-Alexandru Hriscu: Cred că pot câștiga multe medalii olimpice. Și să bat recorduri mondiale, de ce nu?

Autor: Viorel Berbece

 

Suntem mereu în căutarea de tinere talente din sportul românesc, iar interviul cu unul dintre cei mai de perspectivă înotători de la noi a venit firesc. La doar 15 ani, sportivul băcăuan Dragoș-Alexandru Hriscu se anunța a fi un viitor mare campion al natației mondiale, alături de alte nume evidențiate de noi de-a lungul timpului, precum Robert Glință sau Daniel Martin. Haideți să-l cunoaștem!

 

ZdS: Pentru început, am să te rog să ne ajuți, spunându-ne câte titluri naționale și internaționale ai și ce alte performanțe care ai vrea să fie evidențiate, pentru că, oricât am căuta, tot nu găsim la un loc toate realizările tale.

A.H: Fac înot de la vârstă de șase ani și în prezent am peste 30 de titluri de campion național. Pe plan internațional am câștigat medalii în Franța,Germania și Austria.Anul trecut, în vară, am participat la Campionatul Național al Franței ( fiind component al clubului Nautic Club Nimes), unde am câștigat medalia de bronz la categoria 2001-2002 și am bătut două recorduri naționale ale Franței la categoria mea de vârstă ( 2002).

ZdS: A fost dragoste la prima vedere între tine și natație, după prima vizită la bazin? Sau pofta a venit mâncând, cum se spune?

A.H: Dragostea pentru natație nu a venit deodată. Prima dată mi-au spus părintii mei că trebuie să mergem undeva, dar nu știam unde.cApoi am văzut că m-au adus la bazin și după prima lecție pot spune că ușor,ușor a început să mă pasioneze acest sport.

ZdS: Dragoș Furdu (antrenorul coordonator al secției de natație de la Liceul cu Program Sportiv Bacău), într-un interviu pentru Ziarul de Sport, spunea încă de acum trei ani despre tine că ești un înotător cu un viitor foarte frumos. Cât de mult înseamnă aceste cuvinte pentru tine? Și cum vrei să le recompensezi?

A.H: Relația mea cu domnul profesor este una foarte bună și va fi în continuare.Pentru mine înseamnă foarte mult că el crede că voi excela pe viitor, iar eu sunt sigur că rezultatele pe care le voi avea nu îl vor dezamăgi.

ZdS: Ai vreo probă preferată sau încerci să excelezi în toate? Ce model de înotător ai în acest sens?

A.H: Încă de când am fost mic am fost învățat să particip la toate probele de la fiecare concurs, ceea ce se întâmplă și acum, deci pot să zic că sunt polivalent. Probele mele preferate sunt cele de spate, dar și 100 fluture și 200 liber. Modelul meu este americanul Ryan Murphy, campion olimpic la 100 și 200 spate. Eu sper să îi calc pe urme.

ZdS: Cum a fost experiența la clubul din Franța? Pentru că, din exterior privind, acolo natația este o discplină mult mai respectată și iubită!

A.H: Experiență mea în Franța a fost una deosebită.Am învătat lucruri noi și am prins multă experiență și mult curaj. Înotătorii din Franța sunt susținuți și răsplătiți mult mai bine material. Pe langă asta și condițiile sunt mult mai bune ca în România, iar acest lucru îi determină pe ceilalți oameni să respecte și să se apuce de acest sport.

ZdS: În acest an, poate cel mai important eveniment pentru tine a fost evaluarea națională, la care aș spune că ai excelat, pentru un sportiv (media 8,72). Ce îți propui, însă, din punct de vedere sportiv pentru restul de an 2017?

A.H: Anul acesta pot spune că pregătirea pentru evaluarea națională a fost prioritară, dar nici înotul nu l-am neglijat. În plus, la începutul acestui an am avut o intervenție chirurgicală care m-a împiedicat să mă antrenez timp de două luni, de aceea nu voi putea să merg la FOTE. Dar voi fi prezent la Naționale.

ZdS: Din ce se pare, vei fi un om de bază al României pentru următoarele cicluri olimpice? Speri și crezi într-o medalie, dacă nu mai mult?

A.H: Da, bineînțeles, sunt increzător pentru următoarele Olimpiade. Și chiar la mai multe medalii și de ce nu, un record mondial!

ZdS: Apropo de Jocurile Olimpice, crezi că va exista în viitorul natației un nou Michael Phelps, care să strângă medalie de aur după medalie de aur, la Olimpiade succesive? Te întreb asta pentru că recordurile cad în ritm amețitor, iar competiția devine din ce în ce mai acerbă și totuși, Phelps, parcă avea ceva în plus, ceva ce poate tu știi să explici.

A.H: Cu siguranță vor exista unii mult mai buni, care vor doborî aceste recorduri ale lui Michael Phelps. Oricine va putea, dacă va munci și dacă va avea tot ce îi trebuie pentru a face performanță. Eu cred că Phelps avea tot sprijinul material și toată echipa de antrenori la dispoziție și rezultatele au venit și de pe urmă acestora, pe langă munca și sacrificiile enorme pe care le-au făcut.

ZdS: Ce alte pasiuni ai în viață de zi cu zi? Și cum ai reușit să împaci școală cu înotul de performanță?

A.H: Ca pasiune am jucatul pe calculator, cât îmi permite timpul, dar și mersul cu bicicleta.Cu multă voința am reușit să fac față și la școală, dar și cu ajutorul profesorilor care au fost intelegători când am fost plecat la concursuri.

ZdS: De ce ar trebui un copil să opteze pentru înotul de performanță? Ce ai învățat ca om din experiența ta cu această disciplină sportivă până acum?

A.H: Din toată experiență mea de până acum pot spune că înotul m-a făcut om. M-a educat,m-a ordonat și în primul rând m-a responsabilizat.Eu unul aș îndruma toți copii mici spre acest sport, deoarece este este bun din toate privințe și aduce satisfacții mari.

ZdS: În final, te rog să transmiți un mesaj, o promisiune către toți cei care te susțin sau te vor susține de acum încolo (inclusiv cei din fața TV, în curând) .

A.H: Le mulțumesc celor care m-au susținut până acum, sunt convins că au asteptări mari de la mine și le promit că nu îi voi dezamăgi.

Dacă vă plac articolele noastre, vă invităm să ne dați un LIKE pe facebook sau să ne urmăriți și pe twitter. Vă mulțumim !

 

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 28 Mar. 2024

Opinie / De ce ar fi bine ca educația nutrițională să fie o disciplină studiată în școli de către copii

 In peisajul educatiei in continua schimbare, importanta predarii copiilor despre nutritie devine tot mai evidenta.

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Mar. 2024

Povestea lui Faustino Oro, copilul de 10 ani care l-a învins pe Magnus Carlsen

 În lumea șahului, despre Faustino Oro se spune că are o minte-brici sau mai degrabă fulger.

Autor: Nicolae Comănescu / 14 Mar. 2024

Editorial / Cultura baschetului la Cluj-Napoca. 10 000 de oameni și o echipă pentru un oraș unit

 Atâta timp cât există o minge care sare și un coș, la Cluj spiritul baschetului va prospera.

Ştiri recente:

Autor: Nicolae Comănescu / 08 Apr. 2024

Sportul de performanță doare. Mărturia lui Gabriel Jesus vine să îngroașe rândurile sportivilor de top care suferă continuu în sport

 Puțini înțeleg eforturile fizice intense și impactul asupra corpului pe care atleții le suportă în căutarea excelenței. 

Autor: Nicolae Comănescu / 07 Apr. 2024

VIDEO / Aventura lui Russ Cook, primul om care traversează Africa de la sud la nord în alergare. În ultimul an a parcurs peste 16 000 km

 Britanicul Russ Cook, în vârstă de 27 de ani, a scris istorie odată cu sosirea la Capul Angela din Tunisia.

Autor: Viorel Berbece / 07 Apr. 2024

Special/ Cinci nume pentru un Rapid cu adevărat nou

 Facem un joc de imaginație, cercetăm piața și venim cu variante pentru banca Rapidului! Hai să vezi ce am găsit!