Noul guvern amână construirea unei săli Polivalente în Bucureşti!

Autor: Tibi Demeter

 Marius Dunca, noul şi vechiul Ministru al Tineretului şi Sportului, a declarat, joi, că se vor amâna proiectele pentru sălile polivalente din ţară, prioritar fiind Campionatul European de fotbal din 2020.

Dunca a explicat că este nevoie de construirea a patru noi săli polivalente în diferite zone ale ţării, printre care şi în capitală.

Problema noului guvern este reprezentată de organizarea Campionatului European de fotbal din 2020 şi recondiţionarea mai multor stadioane.

"Avem nevoie de săli polivalente ca de aer. O să ne fie foarte greu pentru că s-a scos din programul de guvernare, deoarece prioritar în momentul de faţă este Campionatul European 2020. Trebuie să facem patru stadioane, să le modernizăm sau să le reabilităm. Nu mai avem timpul necesar. Uitaţi-vă că toate competiţiile le ducem la Cluj. Avem nevoie de o sală polivalentă la Bucureşti. Avem nevoie de o sală polivalentă în centrul ţării. De cel puţin patru săli polivalente avem nevoie. Nu avem în România decât la Cluj. Din păcate, Campionatul European de Fotbal vine în 2020 şi devine prioritar pentru noi, iar investiţiile principale se duc acolo. Dar vreau să luaţi în calcul că nu Ministerul Tineretului şi Sportului finanţează, ci Compania Naţională de Investiţii şi Ministerul Dezvoltării tot ce înseamnă investiţii în infrastructură.", a spus Dunca, la audierea sa în Comisiile parlamentare de învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport.

Sala Polivalentă din Bucureşti este veche de aproximativ 45 de ani şi a fost recondiţionată în mai multe rânduri, dar lipsa unei săli noi a împiedicat Bucureştiul să organizeze Campionatul European de gimnastică din acest an.

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 25 Mar. 2024

Special / Narcotraficanții și fotbalul. Di Maria și Messi, amenințați de flagelul care a îndoliat Columbia și care acaparează Argentina

 În lumea fotbalului sud-american, Columbia și Argentina au fost mereu considerate două puteri. 

Autor: Nicolae Comănescu / 24 Mar. 2024

Analiză / De Zerbi, principiile unui antrenor cu strategie ofensivă

 În peisajul atât de dinamic al fotbalului modern, puțini antrenori au avut un impact atât de profund ca Roberto De Zerbi.

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Mar. 2024

Povestea lui Faustino Oro, copilul de 10 ani care l-a învins pe Magnus Carlsen

 În lumea șahului, despre Faustino Oro se spune că are o minte-brici sau mai degrabă fulger.

Ştiri recente: