„Albaștrii au fost lipsiți de apărare", notează TV5Monde! Franța - Australia: 23-25

Autor: Emanuel-Daniel Sărmășan

 Întotdeauna cu un joc spectaculos și eficient, Franța a uitat să se apere împotriva unei echipe australiene întinerite, în fața căreia a trebuit să-și recunoască înfrângerea, sâmbătă, 23-25, la o săptămână distanță de confruntarea infernală cu Noua Zeelandă. 

La cel de al doilea meci test din această toamnă, o altă întrebare a fost înlocuită în cele din urmă cu expresia care se citea pe buzele tuturor, indiferent dacă au fost sau nu „Les Bleus" plini de entuziasm în Toulouse, când au devansat în mod cert Samoa, teoria ne confirmă faptul că această națiune e prea limitată ca să pună vreo problemă majoră francezilor. Dar iată cum orice întrebare are și un răspuns, o soluție. Se pare că împotriva Australiei lucrurile n-au mai părut chiar atât de ușoare - Wallabies fiind a treia forță din rugby-ul mondial. 

Australia a dispus în iarbă de mari talente precum Moore, Kepu, Hooper, Folau, Foley sau Haylett-Petty, antrenorul Michael Cheika trimițând o gardă tânără de cavaleri în joc. Înaintea acestei încleștări a declarat: „Obiectivul nostru este să creștem cu acești jucători tineri în vederea Cupei Mondiale de peste aproximativ trei ani. Veți vedea în partida de pe Stade de France, dacă este vorba de o astfel de echipă", încheia tehnicianul celor de la Wallabies într-un mod puțin ironic. 

Am putut observa că finalista ultimei Cupe Mondiale, încă mai scoate iepuri din joben. Francezii au preluat conducerea devreme prin Maxime Machenaud (3-0, min.6) în urma unei lovituri de pedeapsă convertită la buturi. Pe tabela de scor și-a pus amprenta încă din start și inevitabilul atlet „fijian", Virimi Vakatawa, un adevărat pachet de mușchi, care a ajuns la a cincea încercare în șapte selecții. „Cocoșii" selecționerului Guy Novès conduceau cu 8-0 în fața publicului de casă, însă răspunsul australienilor pândea la ușa francezilor. 

Bernard Foley - una dintre armele principale ale Australiei

Scorul de 13-0 le dădea un impuls cavalerilor îmbrăcați în echipament alb, dar greșelile în apărare au constituit o ascensiune vizibilă din punct de vedere al moralului pentru Wallabies. Lovitura de pedeapsă transformată de Foley pătrunde buturile franceze, în ciuda reducerii scorului prin același Machenaud în min.40, ultimul al primului act (11-13). „Cocoșii" au început îngrijorător în cea de-a doua parte. Aceștia au dat semne de neputință în defensivă, pe măsură ce australienii spărgeau încet, încet zidul formației lui Guy Noves. Un eseu transformat în min.43 (11-20) dă glas publicului de pe Stade de France, care simțea pericolul.

Cu toate acestea, atacul francez reînvie pe flancul stâng prin acea serie de pase: Scott Spedding - Wesley Fofana - Vakatawa și în cele din urmă Jean-Marc Doussain, care a culcat mingea în terenul de țintă al „cangurilor", înainte de a-și potrivi balonul pe suport, Camille Lopez, pentru aducerea celor două puncte suplimentare, însă traiectoria găsită de acesta nu a fost cea mai fericită (16-20, min. 53).

Australienii n-au avut nevoie de încălzire, motoarele erau turate la maxim acolo, tocmai datorită lui Tevita Kuridrani care a marcat un eseu de povestit nepoților, o virtuozitate remarcabilă în aer, culcând balonul în colțul terenului de țintă francez (16-25, min.57). Apărarea din Hexagon începea să sufle din ce în ce mai greu, numai că Franța e o națiune caracterizată prin luptă până la ultima picătură de sânge. Vakatawa apasă pedala de accelerație pe aripă, Fofana continuă și încheie o mutare splendidă de posturi, pentru o încercare sub semnătura lui Machenaud, care avea deja două lovituri de pedeapsă irosite (min. 18 și 54), a simțit miros de sânge și a adus-o pe Franța la două lungimi distanță (23-25, min.66). 

„Les Bleus" au încercat mai multe puncte de fixare pe finalul încleștării, dorindu-și să se aproprie de terenul de țintă al australienilor. În cele din urmă, balonul a fost scos la Lopez, iar acesta a ratat agonizant cele 3 puncte, la o palmă distanță de buturi. „Va fi imposibil ca el să încerce o asemenea tentativă în meciul brutal de sâmbăta viitoare contra celei mai titrate formații, All Blacks", a mai notat TV5Monde.

Chiar dacă Franța e o țară care trăiește puternic rugby-ul, la cote maxime, iată că lumea vrea mai mult în frunte cu jucătorii, antrenorul și staff-ul acestei echipe. Perspectiva e una mai mult decât îmbucurătoare, Hexagonul trebuie să fie mulțumit, a dat dovadă de mult fair-play și a luptat frumos. O națiune care găzduiește pe „continentul bătrân" un campionat expresiv, pitoresc, acolo unde atmosfera e una pantagruelică, făcându-se remarcată pe scenă acea rigoare artistică de invidiat.

Sursa foto: Tv5Monde 

 

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 24 Oct. 2023

ANALIZĂ / Schimbări importante în rugby-ul mondial, care nu ajută România, deși crește numărul de echipe la Cupa Mondială

Deși diferența între elita rugby-ului mondial și eșalonul secund crește, Consiliul World Rugby a aprobat modificări care nu fac decât să accentueze acest hiatus.

Autor: Nicolae Comănescu / 07 Iun. 2023

Criza financiară din rugby-ul englez se acutizează: clubul London Irish a fost exclus din toate competițiile

 Rugby-ul englez rămâne în decurs de 10 luni fără trei dintre cele mai importante cluburi din istoria recentă la nivel înalt.

Autor: Dan Voinea / 15 Mai 2023

Aur pentru România la Special Olympics de la Paris

România a învins Franța în finală la rugby.

Ştiri recente:

Autor: Nicolae Comănescu / 08 Apr. 2024

Sportul de performanță doare. Mărturia lui Gabriel Jesus vine să îngroașe rândurile sportivilor de top care suferă continuu în sport

 Puțini înțeleg eforturile fizice intense și impactul asupra corpului pe care atleții le suportă în căutarea excelenței. 

Autor: Nicolae Comănescu / 07 Apr. 2024

VIDEO / Aventura lui Russ Cook, primul om care traversează Africa de la sud la nord în alergare. În ultimul an a parcurs peste 16 000 km

 Britanicul Russ Cook, în vârstă de 27 de ani, a scris istorie odată cu sosirea la Capul Angela din Tunisia.

Autor: Viorel Berbece / 07 Apr. 2024

Special/ Cinci nume pentru un Rapid cu adevărat nou

 Facem un joc de imaginație, cercetăm piața și venim cu variante pentru banca Rapidului! Hai să vezi ce am găsit!