Haţegan, alintatul sau protejatul CCA ?

Autor: Tibi Demeter

Ovidiu Haţegan este, în opinia specialiştilor, cel mai bun arbitru central din România, la ora actuală. 

Centralul arădean, promovat la Liga 1 în 2006,  a avut o ascensiune rapidă, cel puţin în ultimele două sezoane, deşi nu a impresionat în partidele din campionatul intern.  Haţegan, cel care a devenit arbitru FIFA în 2008, a explodat pe plan extern în sezonul 2015-2016, stagiune în care a fost promovat în Grupul de Elită al Arbitrilor UEFA.

Din momentul în care a fost avansat în Grupul de Elită, meciurile în Cupele Europene au venit pe bandă, în timp ce în Liga 1 a fost delegat de multe ori la meciuri fără miză sau partide în care presiunea să nu îi afecteze prestaţia.

Apogeul carierei lui Haţegan pare să fie în actualul sezon, pe plan extern, căci pe plan intern pot arbitra şi alţii meciuri de genul Petrolul- Iaşi,  Voluntari-CFR Cluj şi am enumerat doar ultimele două partide la care a fost delegat distinsul arbitru FIFA. Revenind la partidele de pe plan extern, Haţegan a arbitrat un meci din optimile de finală ale Uefa Champions League, un meci din şaisprezecimile de finală ale Europa League şi a primit minunata veste că va conduce meciuri şi la Campionatul European din 2016.

Cu un arbitru care are un astfel de CV, Comisia Centrală a Arbitrilor îl trimite pe Marius Avram la un Pandurii-Steaua, care s-ar putea să fie decisiv pentru în economia finală a campionatului. În timp ce Ovidiu Haţegan, arbitrul care va conduce, joi, 7 aprilie, partida dintre Borussia Dortmund şi Liverpool, este delegat la un meci din play-out, în care ardelenii sunt mai mult preocupaţi de problemele financiare, decât cele provocate de arbitraj, în timp ce la Târgu Jiu nervii erau întinşi la maxim înainte de primul fluier al partidei.

Este oare Ovidiu Haţegan protejatul CCA sau este doar un alint adus celui mai bun arbitru al României ? 

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 08 Apr. 2024

Sportul de performanță doare. Mărturia lui Gabriel Jesus vine să îngroașe rândurile sportivilor de top care suferă continuu în sport

 Puțini înțeleg eforturile fizice intense și impactul asupra corpului pe care atleții le suportă în căutarea excelenței. 

Autor: Nicolae Comănescu / 28 Mar. 2024

Opinie / De ce ar fi bine ca educația nutrițională să fie o disciplină studiată în școli de către copii

 In peisajul educatiei in continua schimbare, importanta predarii copiilor despre nutritie devine tot mai evidenta.

Autor: Nicolae Comănescu / 24 Mar. 2024

Analiză / De Zerbi, principiile unui antrenor cu strategie ofensivă

 În peisajul atât de dinamic al fotbalului modern, puțini antrenori au avut un impact atât de profund ca Roberto De Zerbi.

Ştiri recente:

Autor: Nicolae Comănescu / 08 Apr. 2024

Sportul de performanță doare. Mărturia lui Gabriel Jesus vine să îngroașe rândurile sportivilor de top care suferă continuu în sport

 Puțini înțeleg eforturile fizice intense și impactul asupra corpului pe care atleții le suportă în căutarea excelenței. 

Autor: Nicolae Comănescu / 07 Apr. 2024

VIDEO / Aventura lui Russ Cook, primul om care traversează Africa de la sud la nord în alergare. În ultimul an a parcurs peste 16 000 km

 Britanicul Russ Cook, în vârstă de 27 de ani, a scris istorie odată cu sosirea la Capul Angela din Tunisia.

Autor: Viorel Berbece / 07 Apr. 2024

Special/ Cinci nume pentru un Rapid cu adevărat nou

 Facem un joc de imaginație, cercetăm piața și venim cu variante pentru banca Rapidului! Hai să vezi ce am găsit!