„Lewis Hamilton ar putea domina F1 în următorii 10 ani" - Anthony Hamilton

Autor: Emanuel-Daniel Sărmășan

 Potrivit publicației SkySports.com, tatăl campionului în exercițiu din „Marele Circ", Anthony Hamilton este extrem de încrezător în potențialul pe care îl are fiul său, spunând că el ar putea domina Formula 1 în următorii 10 ani. Pilotul britanic, Lewis Hamilton (Mercedes) a declarat în noiembrie anul trecut, chiar înainte de „Grand Prix-ul Mexican" conform planurilor lui că se va retrage la vârsta de 37 de ani. Cu toate acestea, tatăl sau, Anthony îl vede mult mai mult concurând la cel mai înalt nivel. 

„E pregătit oricând să devină din ce în ce mai bun, mai puternic și mai competitiv. Lewis e încă tânăr și are multe de arătat în sport. I-au rămas încă 7-10 ani, timp în care poate domina liniștit Formula 1."

Hamilton stă foarte bine din punct de vedere organizatoric și în afara circuitului pe care-l domină prin viteza pură și spectacolul făcut în ultima perioadă. De aceea, în momentul în care se va retrage, Lewis se va putea ocupa de industria muzicală. Deja Lewis a înregistrat un album prin care și-a făcut cunoscut numele și în această „lume" a studiourilor. Tatăl său nu crede sub nicio formă că baiatul său nu se va descurca așa cum se cuvine în sport și că va fi nevoit să abandoneze Formula 1. Anthony își dorește să-și vadă „micul prinț al caruselului mondial" pe cele mai înalte culmi:

„Niciodată să nu spui niciodată. Dar nu cred că Lewis va pleca din acest sport curând. El are un suflet competitiv, iubește cursele și iubește îndeosebi să câștige", a adăugat tatăl său.

„Atâta timp cât are un spirit de învingător, el va continua minimum șapte ani la cel mai înalt nivel în această afacere. Iar asta ar trebui să reprezinte în fond, un motiv de îngrijorare pentru ceilalți piloți. Lewis și dorește enorm ca toate monoposturile să se prezinte la același nivel (unul maxim). Îi place mult concurența și vrea să se impună pe merit. El a câștigat până acum pe merit, deoarece face parte din cea mai bună echipă. Mecanicii fac o treabă grozavă acolo. Dar membrii acestei francize vor să vadă o concurență puternică din exterior, o competivitate mai mare, numai și numai pentru victorie." A conchis, Anthony Hamilton.

Pentru a clarifica mai bine situația, Lewis împreună cu tatăl său s-au aflat în California la cel mai important eveniment al planetei, și anume Super Bowl-ul cu numărul 50, care opunea față în față cele mai bune două echipe din campionatul profesionist de fotbal american, NFL. Numărul 1, după sezonul regulat în American Football League și de asemenea  numărul 1 în National Football League dădeau piept într-o finală de vis. E vorba de Denver Broncos, orchestrată pe suprafața de joc de cel mai bătrân quarterback din istorie, care avea să joace în ultimul act, Peyton Manning.

De cealaltă parte, Carolina Panthers îl avea pe Cam Newton, un QB atletic, un bun alergător care s-a bucurat de un sezon exploziv în ligă, măturând cu toți adversarii pe jos. Din păcate, Peyton nu a avut un joc atât de bun, precum ne așteptam cu toții prin prisma unei accidentări la umăr. Brațul lui Manning parcă „plângea" la fiecare aruncare, în schimb apărarea lui Broncos a făcut ravagii. Line-backerul Von Miller (ales pe drept MVP-ul finalei) alături de celălalt monstru Demarcus Ware, au făcut curățenie generală cu „Panterele" în acest SuperBowl, iar Peyton Manning câștiga al doilea inel (la egalitate cu fratele său Eli care evoluează pentru New York Giants) și ridica deasupra capului trofeul mult visat, Vince Lombardy. Scor: 24-10 pentru Peyton &Co !

La acest eveniment uriaș a luat parte și Lewis Hamilton, cel care a fost un invitat special în timpul Super Bowl-ului 50, aflându-se alături de echipa SkySports în studioul special amenajat pe arena Levi's Stadium din Santa Clara (California). La momentul respectiv se desfășura în plină voie cel de al treilea sfert al finalei. Întrebat de „moderatoarea" acelei transmisii ce impresie are Lewis referitor la ceea ce se întâmplă la fața locului, britanicul i-a răspuns următorul lucru: „Atmosfera e absolut fantastică, publicul de aici e unul minunat. E al doilea meu SuperBowl la care asist pe viu după experiența de pe Metlife Stadium din New York, de acum doi ani."

<<Peyton a ieșit campion o singură dată în NFL, tu ai cucerit trei titluri...>> A continuat realizatoarea, la care britanicul i-a răspuns entuziast: „Da, așa este, dar Manning merită din plin al doilea său titlu. Eu voi merge pe mâna lui Broncos în această seară din simplul fapt că am avut ocazia să mă pregătesc în timpul iernii pe circuitul din Denver. E un oraș minunat, care îți oferă multe posibilități și mi-a făcut plăcere să mă antrenez acolo. Menționez faptul că e prima dată când vin în California și mă simt absolut grozav. Îmi plac mult fanii de aici."

Campionatul Mondial de Formula 1 va lua startul în intervalul 18-20 martie 2016, timp în care vom pătrunde pe circuitul încins de la Melbourne, Australia. Recordul cu cel mai rapid tur este deținut de germanul Michael Schumacher, care în 2004 sub egida Ferrari înregistra 1:24.125.

Din păcate, starea fostului pilot german nu e una deloc îmbucurătoare. Luca di Montezemolo, fostul șef Ferrari, a oferit o declarație prin care a lăsat să se înțeleagă că starea lui Michael Schumbacher s-a înrăutățit. Fostul patron de la Ferrari a refuzat să dea detalii despre starea de sănătate a lui Schumi: „Viața este o ciudățenie. A fost un pilot fantastic și a avut un singur accident în carieră, în 1999". Michael Schumacher a fost victima unui accident la schi pe 29 decembrie 2013 în stațiunea franceză Meribel. Fostul pilot de Formula 1 s-a lovit brutal în zona capului, suportând leziuni grave, iar până la 16 iunie 2014 a stat în comă. 

 

  

Poate te interesează şi:

Autor: Mihai Constantin / 22 Oct. 2023

Formula 1: Verstappen, la a 50-a victorie în Marele Circ. Ce înseamnă acest lucru ?

 Max Verstappen a obținut cea de-a 50-a victorie în Formula 1 și a glumit.

Autor: Nicolae Comănescu / 12 Oct. 2023

Bernie Ecclestone, condamnat la 17 luni de închisoare cu suspendare și plata a 750 de milioane de euro

 Bernie Ecclestone este unul dintre fondatorii Formulei 1, competiție pe care a dus-o la un nivel înalt de popularitate.

Autor: Mihai Constantin / 19 Iun. 2023

Verstappen si restul lumii. Olandezul de la Red Bull a bifat a sasea victorie a sezonului in MP al Canadei

 Max Verstappen continua sa faca legea pe circuitele de Formula 1 si se indreapta cu pasi repezi spre al treilea titlu consecutiv in Marele Circ.

Ştiri recente:

Autor: Mihai Constantin / 24 Apr. 2024

Unirea Slobozia, promovare istorică în Superligă

 A fost o seară plină de emoții și determinare la Mioveni, unde echipa Unirea Slobozia a făcut pasul spre culmile fotbalului românesc.

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Apr. 2024

CSM Constanța, noua forță a baschetului feminin românesc

 Baschetul feminin din România a avut de-a lungul timpului câteva echipe care au dominat pentru ani buni competiția internă.

Autor: Guy Martial Aka, Mohamed Koita / 23 Apr. 2024

Istvan Kovacs și calitățile care l-au dus la EURO 2024

 Comisia de Arbitri UEFA a dezvăluit lista oficialilor care vor conduce meciurile Campionatului European 2024.