Debutant la 15 ani. Interviu exclusiv cu Antonio Sefer: Vremurile bune se pot întoarce la Oțelul

Autor: Viorel Berbece

  Într-o perioadă tulbure pentru Oțelul Galați, Antonio Sefer ar putea fi unul dintre pilonii de bază pentru reconstrucția echipei. La doar 15 ani, talentatul mijlocaș gălățean a impresionat în perioada de pregătire, iar sâmbătă el a debutat ca titular pentru Oțelul în liga secundă, în disputa cu FC Clinceni. Ziarul de Sport a avut plăcerea de a sta de vorbă cu Antonio, cel care peste ani ar putea fi un component de bază al echipei naționale.

ZdS: Felicitări, Tony! La doar 15 ani ai debutat în liga secundă, după ce ai fost revelația perioadei de pregătiri pentru Oțelul. Cum a fost momentul debutului? Ai avut emoții, ai simțit că într-adevăr treci la un alt nivel în cariera ta?

Antonio Sefer: Mărturisesc că mi-au tremurat puțin picioarele la început. Era și normal, a fost un moment de neuitat în viața mea, de aici îmi încep cu adevărat drumul în cariera de profesionist. Dar antrenându-mă zi de zi alături de colegii mai mari, am învățat să trec repede peste emoții. Abia aștept jocul următor!

ZdS: A fost FC Clinceni prea puternică sau Oțelul prea neexperimentată pentru liga secundă? Totuși un debut cu 0-3 nu sună prea bine pentru fanii gălățeni.

Antonio Sefer: Sigur că suntem supărați cu toții de acest rezultat, dar cred că în primul rând omogenitatea și nu valoarea a făcut diferența în meciul de sâmbătă. Suntem însă la început de drum și cred că rezultatele nu vor întârzia să apară, pentru că noi știm cât de mult muncim la antrenamente și cât de mult ne dorim să ajutăm Oțelul în această perioadă nefastă.

ZdS: Domnul Aurică Drăgan, șeful departamentului de copii și juniori de la Oțelul Galați, spunea despre tine că ai fi cel mai talentat jucător din România din generația 2000. Cât de sus crezi că poți ajunge în carieră?

Antonio Sefer: Îi mulțumesc domnului Drăgan pentru vorbele frumoase, el este unul dintre cei care mi-au marcat cariera și nu aș vrea să îl dezamăgesc. Îi promit că mă voi dărui exemplar la fiecare antrenament și pe viitor. Visez să joc pentru o echipă mare din Liga I, dar marele meu vis este să joc sub ”tricolor”, să reprezint România.

ZdS: Oțelul se află poate în cea mai neagră perioadă din istorie, aflându-se sub spectrul falimentului. La echipă sunt acum mulți jucători locali foarte tineri, precum ești și tu. Cât de sus poate să se claseze Otelul sezonul acesta în condițiile date și când crezi tu că la Galați vor veni din nou echipele mari din prima ligă?

Antonio Sefer: Trecem printr-o perioadă mai dificilă, dar cu foarte multă muncă și dăruire o să trecem peste acest moment nefericit. Ne afectează pe toți să o vedem pe Oțelul în această situație, dar trebuie să compensăm prin dăruire și să încercăm să ducem echipa cât mai sus, de ce nu înapoi îm prima ligă. Am convingerea că vremurile bune se pot întoarce la Galați. Publicul, orașul merită echipă în prima ligă!

ZdS: Din dragoste pentru Oțelul, Daniel Florea a rămas alături de voi și încearcă acum ceea ce pare imposibil, să readucă meciurile de primă ligă la Galați. Cum este el ca tehnician?

Antonio Sefer: Pentru noi, prezența lui pe bancă înseamnă foarte mult. El pune foarte mult suflet pentru această echipă și ne acordă tot sprijinul și încrederea de care avem nevoie în această perioadă dificilă. Aș vrea să reprezentăm amândoi Oțelul în prima ligă!

ZdS: Se zvonește că președintele Cristian Munteanu ar putea pleca la Dinamo. Are el calitățile necesare pentru a conduce un club de talia lui Dinamo?

Antonio Sefer: Eu sper să rămână doar zvonuri, pentru că domnul Munteanu este un conducător deosebit, de care avem mare nevoie la Oțelul în aceste momente. Dar dacă este să plece la Dinamo, sunt sigur că se va descurca de minune și acolo.

ZdS: Ai fost chemat la lotul României U15. Crezi că vor veni calificări mai multe în viitor pentru naționalele Romaniei de juniori si tineret?

Antonio Sefer: Am fost chemat și sper ca această convocare să fie prima dintr-un șir de multe alte convocări la loturile naționale. Cred într-un viitor mai bun al fotbalului românesc, din care să fac parte și eu.

ZdS: Pe final, am să te rog să transmiți un mesaj fanilor Oțelul, dar și celor care te susțin.

Antonio Sefer: Le mulțumim tuturor suporterilor care ne susțin și sunt prezenți la fiecare meci alături de noi, indiferent de rezultate, și ne dorim ca în viitor să îi facem fericiți, așa cum au fost în anii trecuți. Așteptăm cât mai mulți suporteri la primul meci „acasă”! Țin să le mulțumesc pe această cale domnilor antrenori Sorin Tîrîlă,  Haraga Sorin, Ragea Mitică ,Balmuș Doru, dar nu în ultimul rând vreau să le mulțumesc pentru încrederea, răbdarea și susținerea domnilor Daniel Florea și Cristi Munteanu.

FOTO: www.fotbalgalactic.ro

Dacă vă plac articolele noastre, vă invităm să ne citiți zilnic și să ne urmăriți pe Facebook sau Twitter ! www.ziaruldesport.ro încearcă să vă aducă în fiecare zi cele mai importante știri, analize, editoriale, reportaje și interviuri din lumea sportului.

Poate te interesează şi:

Autor: Pompiliu Constantin / 14 Dec. 2023

Interviu exclusiv cu Michael Primbs, avocat german, despre Super Liga Europei la fotbal, legea antitrust si Campionatul European de anul viitor

Fotbalul european freamătă în această perioadă. Fanii și profesioniștii din domeniu așteaptă cu nerăbdare o decizie privind Super Liga Europei ...

Autor: Pompiliu Constantin / 26 Mai 2023

Interviu cu Xavier Dietlin, fost fotbalist în naționala Elveției, devenit designer în industria ceasurilor: Accidentarea m-a salvat de fotbal

 Elvețianul este considerat o figură inovatoare în domeniul orologeriei, însă puțini știu despre el că  a jucat fotbal profesionist.

Autor: Nicolae Comănescu / 27 Apr. 2023

VIDEO / Simona Halep rupe tăcerea și răspunde la mai multe întrebări despre cazul său de dopaj

 Simona Halep are mai bine de jumătate de an de când așteaptă să fie judecată.

Ştiri recente:

Autor: Nicolae Comănescu / 08 Apr. 2024

Sportul de performanță doare. Mărturia lui Gabriel Jesus vine să îngroașe rândurile sportivilor de top care suferă continuu în sport

 Puțini înțeleg eforturile fizice intense și impactul asupra corpului pe care atleții le suportă în căutarea excelenței. 

Autor: Nicolae Comănescu / 07 Apr. 2024

VIDEO / Aventura lui Russ Cook, primul om care traversează Africa de la sud la nord în alergare. În ultimul an a parcurs peste 16 000 km

 Britanicul Russ Cook, în vârstă de 27 de ani, a scris istorie odată cu sosirea la Capul Angela din Tunisia.

Autor: Viorel Berbece / 07 Apr. 2024

Special/ Cinci nume pentru un Rapid cu adevărat nou

 Facem un joc de imaginație, cercetăm piața și venim cu variante pentru banca Rapidului! Hai să vezi ce am găsit!