Avem talente, dar nu avem echipă. Analiza saptămânii în handbalul românesc

Autor: Tibi Demeter

 După cum bine v-am obişnuit, Ziarul de Sport vă propune analize amănunţite pentru cele mai importante evenimente din lumea sportului.

În ultimele zile, publicaţia noastră a pus accent pe handbalul românesc. Naţionalele României de juniori şi tineret participând la mai multe turnee finale. La fete, România a participat la Festivalul Olimpic al Tineretului European, fiind implicate fetele de la lotul naţionala U17, în timp ce naţionala U19, campioană mondială, a participat la Campionatul European . Dacă fetele au participat la competiţii continentale, baieţii de la U21 s-au deplasat în Brazilia pentru Campionatul Mondial de handbal masculin U21.

Pentru început, vom analiza prestaţia celor mai mici reprezentante în acest turneu.

România U17 la FOTE :

Cu un lot în mare parte format din jucătoare de la Corona Braşov, tinerele handbaliste din România au plecat în Georgia cu gânduri mari. Aflate într-o grupă destul de uşoară, cu Rusia, Cehia şi Georgia, fetele pregătite de Mariana Tîrcă au început destul de greu turneul, pierzând primul meci din grupă, 23-20 cu Rusia. Imediat după înfrângerea cu Rusia, a urmat partida cu Cehia, în care toată lumea se aştepta la un marş  din partea generaţiei conduse de Sorina Tîrca. Cehia a început excelent partida, luând un avans de 5 goluri încă de la startul partidei, fără ca România să mai poată recupera distanţa, scor final, 26-25.  Ultima partidă din grupe, împotriva Georgiei a demonstrat adevărata valoare a handbalului românesc, fetele noastre surclasând formaţia gazdă cu 32-24. În urma acestui rezultat, România nu s-a calificat în semifinale, fiind nevoită să lupte pentru locurile 5-8.

În ultimele două jocuri de la FOTE,  fetele pregătite de fostele glorii ale handbalului românesc au reuşit să învingă  Muntenegru , 29-23 şi Germania, 27-25.  

Fetele vor evolua în perioada 13-23 august la Campionatul European U17, într-o grupă cu Rusia, Germania, Spania.

România a ocupat locul 5 la  Festivalul Olimpic al Tineretului European. Sorina Tîrcă a fost golghetera turneului, cu 30 de reuşite.

 Antrenori: Mariana Tîrcă şi Luminiţa Huţupan-Dinu

 Portari: Daciana Hosu ( Corona Braşov), Elena Nagy ( LPS Slatina)

Extreme stânga : Ana Maria Lopătaru, Cristina Creţu, ambele de la Corona Braşov

Extreme dreapta: Ana Maria Berbece ( Corona Braşov), Alexandra Badea ( Sc. 181 Bucureşti)

 Linia de la 9 metri : Sorina Tîrcă (Corona Braşov) , Raluca Petruş ( LPS Slatina) , Alexandra Munteanu ( CNE) ,Andreea Tecar ( CSS 2 Baia mare), Bianca Dinuţ ( Caracal), Daria Bucur ( Corona Braşov), Alexandra Banciu (CNE).

Pivoţi : Claudia Lăcătuş ( Corona Braşov), Teodora Popescu ( CNE)

România U19 la Campionatul European :

Plecate în Spania cu un singur gând, şi anume medalia de aur, campioanele mondiale au simţit pe propria lor piele că un turneu final european, este mult mai puternic decât unul mondial, în handbal.

La fel ca la turneul din Georgia, fetele pregătite de data aceasta de Aurelian Roşca şi Gavril Kozma au început execrabil turneul, fiind învinse în primele două partide de Franţa, 24-31 şi Ungaria, 24-20, înfrângeri care le-au răpit şansele la orice medalie.Chiar dacă au învins Suedia în ultimul meci al grupei, 14-21, româncele au ocupat ultimul loc în grupă, fiind nevoite să lupte pentru locurile 9-16. Repartizate în grupa a doua a pierzătoarelor, româncele au învins Belarus, 38-25, după care au remizat cu Portugalia, 28-28, rezultate suficiente pentru a avea şansa la locurile 9-12. A urmat o victorie cu Serbia, 29-24. După victoria cu Serbia, a sosit o nouă înfruntare cu Franţa, coşmarul României în ultimele săptâmâni. În meciul pentru locul 9, Franţa s-a impus din nou, 39-35.

România a obţinut locul 10 la Campionatul European de handbal feminin U19. Bianca Bazaliu a fost a doua golgheteră a competiţiei, 64 de goluri.

 Antrenori : Aurelian Roşca şi Gavril Kozma

Portari: Isabela Roşca, Madalina Ion, Alexandra Prodan

Pivoti: Lorena Ostase, Dana Abed-Kader, Florentina Craiu

Extreme dreapta: Sonia Saraficeanu, Hermina Stoicănescu

Extreme stânga: Alexandra Dindiligan, Alexandra  Caraşol

Linia de 9 metri: Bianca Bazaliu, Cristina Laslo, Sonia Vasiliu, Alina Ilie, Iulia Andrei, Anca Polocoşer, Diana Axinte 

 Ultimii, dar nu cei din urmă, sunt baieţii de la naţionala U21.

România U21 la Campionatul Mondial :

A fost repartizată în grupa B, alături de Qatar, Serbia, Angola, Spania şi Portugalia.

În primul meci din Brazilia, tricolorii au remizat cu naţionala similară a Portugaliei, scor 26-26, după o revenire rar întâlnită în handbalul românesc. A doua partidă de la Uberlandia a adus un nou final de infarct, tinerii antrenaţi de Ovidiu Mihăilă învingând Qatar cu, 32-31, asiaticii având şansa de a egala la ultima fază. A urmat un nou rezultat de egalitate, 21-21, cu vecinii noştri sârbi, după care a venit galopul de sănătate cu Angola, 39-29, în care Nicuşor Negru a marcat 18 goluri. Ultimul meci al grupei, împotriva Spaniei, a fost pierdut cu 23-18, într-un moment în care naţionala era deja califcată în optimilie de finală.

Optimea de finală, cu Tunisia, l-a adus din nou în prim plan pe Nicuşor Negru, autor a 14 goluri, într-o victorie la limită, 29-27, iar mult visatul sfert de finală cu Franţa era în mâinile tinerilor români. Partida cu Franţa, programată la o oră destul de greu accesibilă românilor, 2:30 în România, i-a ţinut pe mulţi cu sufletul la gură, din păcate nu pentru mult timp, francezii luând avans încă din startul partidei, fără să acorde vreo şansă ţării noastre, scor final 20-30. Tricolorii fiind învinşi de câştigătoarea turneului, lucru remarcat de Ziarul de Sport în analiza dinaintea partidei.

Demoralizaţi de insuccesul din sferturi, Negru, Racoţea şi compania au pierdut şi meciurile cu Suedia, 36-24 şi Spania, 30-29, partide care au contat pentru locurile 5-8.

În final, ţara noastră a ocupat locul 8 la Campionatul Mondial U21. Nicuşor Negru a fost declarat golgheterul competiţiei, la fel ca în urmă cu doi ani, când a fost golgheterul Campionatului Mondial U19. La Mondialul din Brazilia, Negru a marcat 70 de goluri, cu 8 mai multe decât  rusul Shkurinskiy.

Rezultatele din această săptămână nu au arătat o lipsă de valoare a handbalului românesc, mai degrabă fiind o lipsă de omogenitate şi un joc colectiv deficitar.

Portari - Ionuţ Iancu (CSM Bucureşti), Alexandru Bucătaru (Energia Tg. Jiu), Daniel Bobeică (Ştiinţa Bacău); 

 Extreme stânga: - Nicuşor Negru (CSM Bucureşti), Vlad Sâncelean (CSM Bucureşti); 

Interi stânga - Robert Militaru (CSM Bucureşti), Dan Racoţea (Wisla Plock), Gabriel Burlacu (CSU Suceava); 

 Centri - Ramon Şomlea (CSM Bucureşti), Petru Stroe (RomCri Braşov); 

 Interi dreapta - Nicuşor Ungureanu (CSM Bucureşti), Bogdan Mănescu (Energia Tg. Jiu); 
 

Extreme dreapta - Roland Thalmaier (Potaissa Turda), Ionuţ Nistor (Energia Tg. Jiu); 

Pivoţi - Andras Szasz (HC Odorhei), Adrian Rotaru (CSM Bucureşti), Andrei Voinea (CSM Focşani).

Foto: pagina oficială de facebook IHF

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 17 Dec. 2023

Franța, campioană mondială la handbal feminin

 La Herning, în Danemarca, finala Campionatului Mondial a fost o confruntare de cinci stele. 

Autor: Mihai Constantin / 13 Dec. 2023

Oficial / Cristina Neagu s-a retras de la echipa națională

 Reacțiile nu au întârziat să apară.

Autor: Nicolae Comănescu / 24 Oct. 2023

Dinamo și CSM Constanța, victorii în European League la handbal masculin

 Dinamo și CSM Constanța demonstrează că au calitate în competițiile europene. 

Ştiri recente:

Autor: Mihai Constantin / 24 Apr. 2024

Unirea Slobozia, promovare istorică în Superligă

 A fost o seară plină de emoții și determinare la Mioveni, unde echipa Unirea Slobozia a făcut pasul spre culmile fotbalului românesc.

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Apr. 2024

CSM Constanța, noua forță a baschetului feminin românesc

 Baschetul feminin din România a avut de-a lungul timpului câteva echipe care au dominat pentru ani buni competiția internă.

Autor: Guy Martial Aka, Mohamed Koita / 23 Apr. 2024

Istvan Kovacs și calitățile care l-au dus la EURO 2024

 Comisia de Arbitri UEFA a dezvăluit lista oficialilor care vor conduce meciurile Campionatului European 2024.