Ziarul de Sport a stat de vorbă cu arhitectul Șerban Țigănaș, de la firma Dico&Tiganas, cea care a desenat superba Cluj Arena, dar și noile stadioane din Craiova și Targu Jiu.
Munca lui Florin Dico și a lui Șerban Țigănaș în domeniul sportului nu s-a oprit aici. Tot ei sunt "responsabili" și pentru Sala Polivalentă din Cluj și proiectul de extindere al stadionului "Dr. Constantin Rădulescu", pe care își joacă CFR Cluj meciurile de acasă. Cum a ajuns o firmă din România să monopolieze acest aspect al sportului românesc și ce surprize le-au mai pregătit Dico și Țigănaș microbiștilor din România, aflați din interviul de mai jos.
Reporter: Firma dumneavoastra a ajuns cunoscuta in toata tara tocmai dupa construirea Cluj Arena. Cum s-a resimtit asta in activitatea firmei?
Șerban Țigănaș: Cluj Arena a fost un moment important pentru biroul nostru, din momentul in care am intrat in proiect, la inceputul anului 2008, trecand prin momentul inaugurarii stadionului, la sfârșitul anului 2011 și încă bine după, în anii care au urmat. Am resimțit în mai multe moduri impactul proiectului asupra firmei. În primul rând reputațional, pentru că încă dinainte de finalizare, dar mai ales după, am primit foarte multe recunoașteri, premii importante, publicări în reviste și pe site-uri din toată lumea, deci multă vizibilitate.
Cele mai interesante astfel de recunoașteri au fost însă internaționale, aproape mai mult decât cele românești, deși nici de acestea nu ne plângem. Am apărut pe coperta unei prestigioase reviste de arhitectură din Koreea, număr dedicat clădirilor pentru sport și mai ales celor pentru olimpiada de la Londra, care a coincis ca perioadă cu lansarea stadionului nostru. Am fost extrem de onorați să stăm alături de cele mai importante nume din profesie care au făcut clădiri extraordinare pentru sport, ca Herzog și de Meuron sau Zaha Hadid, dar coperta să fie a noastră.
Altă recompensă memorabilă a fost premiul publicului la categoria construcțiilor pentru sport, în cadrul premiilor Arhitizer, pe care l-am primit la New York, având alături finaliști Sala sporturilor din Brooklin și o trambulină de sărituri cu schiurile din Norvegia, ambele excepționale. Recunoașterea a venit și din țară și nu voi înșira recompensele. Totuși vreau să mai pomenesc faptul ca firma de origine franceză, cu răsrândire globală, Graitec, care produce programe de calcul și proiectare de structuri pentru construcții, cu softul cărora am lucrat la Cluj Arena, a ales imaginea stadionului ca fiind imaginea ultimei generații de programe pentru structurile din oțel. Asta însemnă că mii de utilizatori de pe toate componentele, care au cumpărat acest produs au fost salutați de pe cutii, copertă și de pe monitor de imaginea construcției din Cluj, poate în fiecare zi de lucru cu acest program. Am fost invitați la mai multe conferințe în domeniul acestor construcții, am colaborat în mai multe jurii internaționale pentru stadioane.
Totuși, din punct de vedere economic nu am avut vreun avantaj anume, ba mai mult, datorită unor prevederi legislative inadecvate pentru achizițiile publice din România, care trebuie neapărat schimbate, când am făcut ofertele pentru stadioanele de la Craiova și Târgu Jiu, pentru care trebuie să ai așa numită experiență similară în ultimii 3 ani, nu ni s-a recunoscut realizarea stadionului din Cluj, pentru că la data licitației trecuseră trei ani și o lună! Parcă nu îl făcusem, sau cum se spune, nu se pune. Noroc că făcusem Sala Polivalentă tot din Cluj, anul trecut și nu a expirat termenul.
Cred totuși că în România, în profesia mea, dacă reușești ceva nu ai nicio garanție că în continuare ești consacrat și poți folosi reușita la ceva, în domeniul proiectelor publice. În cazul proiectelor private e cu totul altceva. Am avut acum doi ani un client important din București care a venit direct la noi datorită proiectelor pe care le făcusem și mai ales a stadionului. Alt mod în care am resimțit efectul Cluj Arena a fost încrederea întregii echipe în ea însăși, care e foarte importantă și experiența pe care o folosim la proiectele noi, la cele două stadioane care le avem acum în lucru.
Reporter: Care a fost sursa de inspiratie pentru cele trei stadioane?
Șerban Țigănaș: E o întrebare pe care ne-au pus-o mulți despre Cluj Arena, dar puțin altfel: care au fost modele pe care le-ați folosit sau ce stadioane ați imitat… Pentru o astfel de lucrare nu trebuie să ai o sursă neapărat, ci un concept rezultat din mai multe date pe care le culegi din condițiile concrete ale proiectului. Nu am avut niciun stadion model și ne-am format conceptele dintr-o sumă de elemente pe care le voi descrie. La Cluj am avut un teren extrem de dificil, cu multe constrângeri, care ne-a forțat să fim inventivi pentru a rezolva cerințele temei, adică capacitatea stadionului. Terenul era foarte mic pe axa nord-sud și după mai multe încercări am avut ideea de a încerca o simetrie pe diagonală, atipică pentru un stadion, pentru a rezolva tribunele și a reduce presiunea pe peluze, adică acolo unde nu mai aveam rezervă de spațiu.
Alt element generator a fost parcul la capătul căruia este amplasat stadionul și constatarea că el intervine pe un traseu foarte frecventat de clujeni în continuarea parcului spre malul Someșului. Am întrodus atunci transparența construcției, ridicând tribunele de la sol și lăsând un spațiu prin care se poate practic privi prin stadion, înăuntru și până pe partea cealaltă. Mai mult, inspirați de felul în care copacii îți permit să privești prin coroanele lor, mai ales de aproape, când liziera unei păduri te lasă să o patrunzi, deși de la distanță părea un zid, am folosit fațade din tablă perforată care este practic translucidă când privești din interior spre afară. Am reuși astfel să păstrăm o legătură vizuală a publicului din stadion cu mediul din care au venit, din oraș, din parc, de pe malul Someșului, care se văd toate prin fațade, dinăuntru spre înafară.
Alte elemente conceptuale au pornit de la meandra Someșului din dreptul stadionului, o curbă dulce pe care am preluat-o într-un fel în formele moi, racordate ale arenei. Nu în ultimul rând am constatat că apusurile de soare sunt de multe ori foarte spectaculoase sau chiar dramatice și se reflectă în apă, spre vest. Am ales o vopsea specială a acoperișului și a fațatelor, asemănătoare cu vopselele metalizate pentru autoturisme, care este în principiu albă dar are irizații aurii, care se activează la lumina colorată a răsăritului sau a apusului. Practic când soarele este jos sau când cerul are nori contrastanți, stadionul reacționează și își schimbă culoarea absolut uimitor, de parcă s-ar metamorfoza. Nu în ultimul rând, gama de tonuri de la alb strălucitor spre negru antracit, trecând prin multe griuri a devenit parte din identitatea arenei. Prietenii știu de ce.
La Craiova avem un set propriu de valori cu care am lucrat. În primul rând am pornit de la o soluție creionată pentru studiul de fezabilitate realizată de altcineva. Am abordat critic soluția, preluând elementele valoroase, nu puține, dar optimizând și introducând elemente noi. Astfel am decis că dorim să realizăm o construcție care are două planuri de percepție diferite, ambele foarte importante, de la distanță și de aproape. De la distanță ne interesează silueta perfectă, geometrizată, omogenă generată de arcele acoperișului. Am inrodus un inel de circulație ca un soclu pe care stă obiectul șlefuit, clar și corect. Apoi ne-am dorit o formulă care să facă fiecare unghi de privire să fie diferit, să reacționeze la proximitate, să e facă curios să explorezi tot perimetrul construcției în căutare de surprize. Astfel am realizat ceea ce am numit noi cortina care se ridică pentru ca spectacolul să înceapă și spectatorii să fie absorbiți înăuntru, ca parte din acest spectacol.
Am realizat două curbe line, suprapuse, care accentuează locurile intrărilor principale și care răspund diferit ca apropiere de sol și de public în funcție de mai multe influențe ale vecinătăților. Acolo unde avem un spațiu mai larg cortina este ridicată mai mult, acolo unde spațiu se strânge, ea rămâne mai aproape de oameni. Am vrut să facem o legătură prin aceste curbe cu ceea ce considerăm că este ospitalitatea, gesturile largi și primitoare și să facem ca stadionul să nu fie comparat cu nimic altceva, să fie el însuși, ca o semnătură de mână, prin aceste linii. Legătura cu orașul și bulevardul o vom face printr-o grădină în care dorim să aducem mai multă vegetație și un relief atractiv pentru cei care vor veni aici doar pentru a se plimba sau odihni.
La Tîrgu Jiu condițiile sunt foarte diferite. Actualul stadion Pandurii se află pe un bulevard important cu construcții urbane spre care în prezent se oferă un gard care separă incinta de stradă, lucru care ni s-a părut foarte neprimitor. Am pornit și aici de la studiul de fezabilitate realizat de alt arhitect, care a intuit foarte bine problemele locului și a propus o formulă de conexiune cu spațiul public, care ni s-a părut ingenioasă. Am preluat ideea și am încercat să reglăm fin volumele astfel încât să obținem cât mai mult spațiu public pentru oraș și pentru cei care vor folosi stadionul sau vor circula spre parc și Jiu, sau dinspre acestea. Stadionul acesta trebuie să se înscrie mai discret în oraș pentru că e într-o zonă centrală, dens construită. Pentru asta am accentuat orizontalitatea și unitatea lui cu benzi care îl învelesc de jur împrejur și o copertină șea, ușor liftată, ca să poată să fie privită de jos în sus și să îi accentuăm impresia de plutire.
Pentru un stadion de acest tip și capacitate, care are încorporate și un corp de hotel și unul administrativ, ni s-a părut important să inventăm acest mod de a ține toate elementele în aceeași anvelopă. În același timp, liniile aproape orizontale urcă ușor sau coboară și se strâng in mănunchi la peluze, pentru ca apoi să de distanțeze ușor din nou, dând un fel de fluiditate, de mișcare a unui volum contrit mare, care risca să fie anost.
Reporter: Care dintre cele trei proiecte va este mai apropiat de suflet? Sau, altfel spus, care este preferatul dumneavoastra?
Șerban Țigănaș: Nu am niciodată un proiect preferat. Nici în cazul stadioanelor, care iată se adună mai multe în portofoliu. Sigur că știu unde au ieșit anumite lucruri mai bine și unde nu și sigur că am fost foarte bucuros să putem face o clădire reper pentru orașul în care trăim. Arhitectul trebuie să fie nomad și infidel, să facă pasiune pentru proiectul la care lucrează și să nu trăiască în trecut, dar să țină cont de acesta. E și foarte greu să compari o lucrare terminată cu una care abia acum prinde contur, chiar dacă lumea vorbește despre proiecte ca fiind finale. Noi știm că un proiect e cu adevărat gata doar când au plecat constructorii de pe șantier și uneori nici atunci. Se pot face lucruri decisive până în ultimul moment, și bune dar și ratate.
Reporter: Mai aveti si alte proiecte de stadioane sau sali polivalente in derulare (care nu au fost inca facute publice)?
Șerban Țigănaș: În derulare nu. Am pomenit de Sala Polivalentă din Cluj, terminată în noiembrie anul trecut. Mai avem un parc sprotiv cu un ștrand și mai multe dotări, dar nu știm dacă și când se va realiza.
Reporter: Primaria Bucuresti va plati in perioada urmatoare pentru refacerea stadioanelor Dinamo, Rapid si Steaua, in vederea Campionatului European din 2020. Aveti in plan si aceste proiecte?
Șerban Țigănaș: Știu de aceste intenții, am discutat deja cu antreprenori importanți din București pentru o eventuală colaborare. Avem în intenție să concurăm și să încercăm să facem și alte proiecte, dacă apare ocazia și nevoia, dar sper ca procedurile de achiziție să fie corecte, juste și transparente, pentru că altfel nici nu vom afla că am avut ocazia sau vom de de condiții făcute special ca să câștige cineva anume, o boală românească gravă, de care ne ferim.
Reporter: De unde vin diferentele uriase de costuri intre stadioanele pe care le-ati proiectat dumneavoastra si Arena Nationala? (Ex: Cluj Arena: 30.0000 de locuri - 45 de milioane; Arena Nationala: 55.000 de locuri - peste 250 de milioane de euro)
Șerban Țigănaș: Sper să nu supăr pe nimeni iremediabil dacă o să afirm că aceste diferențe vin atât din inteligență, cât și din prostie. Nu vreau să fac alte speculații, dar noi știm exact cât poate să coste un stadion în România și ce poți face cu un anume buget. Cel de la București a costat după părerea mea prea mult și cel de la Cluj prea puțin. Dacă la Cluj am mai fi avut bani aș fi vrut să echipăm stadionul cu o suprafață de captatori fotovoltaici, mulată pe acoperiș, care să îl transforme într-un mare producător de curent electric și să își rezolve astfel cheltuielile de întreținere. Am mai vrut să implementăm o centrală termică cu cogenerare de electricitate, dar nu ni s-a acordat șansa. Dacă reușeam, acum era economic pe plus și se putea gestiona mult mai bine. Sper la următoarele lucrări să ne convingem clienții că nu ajunge să ai o clădire relativ ieftină, ci trebie să ai o strategie de mentenanță legată de cea de business, care depinde de costul inițial.
Reporter: De ce credeti ca Primaria Bucuresti a ales sa colaboreze cu un arhitect strain pentru Arena Nationala, cand este atat de evident ca o firma din tara, in special a dumneavoastra, ar fi fost poate mai potrivita, atat din punct de vedere al costurilor, cat si al proiectului in sine? (este recunoscut faptul ca actuala Arena Nationala este inspirata de CommerzBank Arena din Frankfurt)
Șerban Țigănaș: La Arena Națională s-a lucrat cu arhitecți foarte buni, pe care îi cunosc și îi respect. Mă bucur când se fac în România lucrări cu firme cu mare reputație internațională. Uneori aceștia repetă formule care s-au dovedit bune anterior. A fost și o echipă din București care a lucrat la proiect de acasă, și ea foarte bună. Nu cred că costul foarte mare a venit de la arhitecți și opțiunile lor. Cred că antreprenorii au fost cei care au stabilit miza. Există o presiune imensă a bugetului foarte strâns, care are și părți bune: te face foarte creativ și te obligă să te gândești de mai multe ori la fiecare detaliu, la fiecare material.
Reporter: Care ar fi dorințele pentru următorii ani?
Șerban Țigănaș: Aș vrea să progresăm în România și noi și toți ceilalți care lucrează în construcții, indiferent de rolul lor. Aș vrea ca România și românii să fie mult mai dornici să trăiască în și între construcții mult mai bune și să facă ce trebuie pentru asta. Atunci va fi nevoie și de noi în continuare și vom lucra alte proiecte, pentru că meseriile acestea ale construirii, arhitecți, ingineri, economiști, oameni de șantier, sunt foarte grele, dar și extrem de generoase cu satisfacțiile pe care le oferă când reușești ceva bine. Sunt profesii care adună într-un mod extraordinar oamenii împreună, ca să construiască. Și aș mai vrea ca în România să se construiască școli și licee, muzee și spitale, gări și universități și biserici mult, mult mai bune, așa cum era pe vremuri, dar cum parcă am uitat complet cum se face și nici nu ne dorim suficient. Am și pentru stadioane o dorință: să găzduiască multe competiții, meciuri sau spectacole foarte bune și să se încarce cu energii pozitive pe care să le restituie de fiecare dată celor care vor veni acolo și tuturor celorlalți din oraș, care deși nu doreau un stadion nou, se pot bucura totuși de ce au primit, sau măcar pot trăi cu el, fără să le fie rușine.
